Treci peste evaluarile de la job cu brio

Evaluarea ta profesionala este facuta in fiecare zi de catre sef, insa tu nu stii asta. Insa, din cand in cand, in functie de domeniul in care lucrezi si de managementul companiei la care esti angajata, este posibil ca superviserul tau sa iti evalueze munca. Gandeste-te la asta ca la un mic test pe care trebuie sa il treci pentru a fi sigura ca avansezi in cariera.

Pentru ca evaluarea sa treaca usor, fii atenta la urmatoarele sfaturi:

Pregateste-te. In fisa postului tau vei gasi toate atributiile tale in calitate de angajat, dar si drepturile. Inainte de evaluare, fa o lista cu toate lucrurile pe care le-ai dus la bun sfarsit si de care esti mandra. Vezi daca ti-ai indeplinit toate atributiile, iar cele pe care nu le-ai indeplinit vezi cum ai putea-o face in viitor. Vezi cum ai progresat de la ultima evaluare, ce ai putea sa faci mai bine si apoi prezinta totul in fata sefului (sau a persoanei care face evaluarea).

Fii sincera! Nu minti cu privire la calitatile tale, la ce esti dispusa sa faci sau la ce ai facut de la ultima evaluare. Recunoaste cand ai avut nevoie de ajutorul colegilor in indeplinirea anumitor taskuri si accepta ca meritele nu sunt numai ale tale. Nu uita ca sinceritatea si modestia sunt binevenite in cadrul interviului.

Invata sa accepti critica constructiva. Daca seful te critica, nu o face pentru a te supara, ci pentru a te invata cum sa faci mai bine activitatea respectiva. Ar trebui sa il asculti, poate si el a avut candva postul tau. Priveste criticile dintr-o maniera obiectiva, si nu o lua personal, chiar daca la inceput asta vei face. In timp, vei invata ca seful nu iti pune bete-n roate, ci iti mareste eficacitatea.

Asuma-ti responsabilitatea. Daca la finalul lunii nu ai reusit sa iti indeplinesti toate sarcinile date, asuma-ti responsabilitatea si gaseste modalitati prin care sa repari greseala cat mai repede. Nimic nu este mai neplacut pentru un sef decat subalterni care nu stiu sa recunoasca atunci cand au gresit. Nu uita ca greseala este omeneasca!

Plan pe viitor. In cadrul interviului de evaluare trebuie sa ii dai de inteles evaluatorului ca ai planuri de viitor in ceea ce priveste job-ul actual, fie ca este vorba de acelasi post, fie de o functie de conducere. Ii poti spune evaluatorului ca esti dispusa sa faci cursuri de perfectionare pentru a-ti indeplini mai bine functia si ca vezi o crestere profesionala in viata ta.

Fii relaxata! Chiar daca ai emotii, nu le lasa sa iasa la suprafata. Daca intervievatorul te va vedea emotionata va gandi ca poate nu esti sincera sau te temi de ceva. Zambeste si fii degajata! Vorbeste liber cu evaluatorul si pune-i intrebari atunci cand nu intelegi ceva. Trebuie sa discuti cu cel din fata ta si sa fii foarte sigura pe tine. Numai tu stii ce ai facut in ultimul an si cat de greu a fost!