Autism – cauze si terapii

Data de 2 aprilie este recunoscuta international ca fiind ziua dedicata constientizarii autismului. Autismul este un sindrom, o tulburare pervaziva de dezvoltare, care afecteaza copilul pe mai multe arii de dezvoltare. In majoritatea cazurilor (peste 75%), autismul este insotit si de intarziere psihica, uneori are asociat si sindromul ADHD (hiperkinezie si deficit de atentie), epilepsie (se recomanda investigatii suplimentare de tip RMN), anxietate.

Copiii cu autism, in general, nu sunt agresivi, desi exista aceasta prejudecata, iar atunci cand prezinta si agresivitate, aceasta se lucreaza in programul terapeutic si dispare.

Cauzele autismului

Cauza autismului, conform ultimelor cercetari in domeniu, este genetica (apare odata cu formarea embrionului), dar nu este si ereditara (de cele mai multe ori nu exista antecedente in familie). Exista copii la care autismul apare mai tarziu, datorita stresului din familie, socului post-traumatic sau o eventuala intoxicatie cu metale grele, tocmai de aceea, la o evaluare psihologica este bine sa va prezentati cu filmari ale copilului din perioade diferite, inclusiv de la 6 luni.

Un copil din 95 sufera de autism, iar 3 din 4 copii cu autism sunt baieti. Diagnosticarea se face in baza analizei comportamentului, cu instrumente psihologice specifice, de catre medic si psiholog. Momentan, exista interes si se efectueaza studii in occident pentru a putea diagnostica autismul pe baza unor analize de sange sau amniocenteza.

Terapia copilului cu autism

In terapia copilului cu autism regasim:

Terapie educationala psihologica, comprehensiva, intensiva, individuala, ulterior si de grup (cognitiv-comportamentala, ABA, TEACCH, SON RISE, PECS, terapia ocupationala, ludoterapia etc.); Logopedie;

Terapie alopata (farmaceutica, ex: rispolept); Terapie homeopata; Alte terapii (hipoterapia, terapia cu oxigen, terapia cu animale de companie, art-terapia, terapia senzoriala, kinetoterapia – daca este cazul, etc.).

Autismul este recuperabil, dar nu vindecabil. Copilul care benficiaza de terapie corect aplicata, intensiva, cat mai devreme inceputa (precoce) si de suportul familiei, poate ajunge sa duca o viata independenta, se poate integra in gradinite, scoli normale, societate in general, dar nu poate fii vindecat (raman aspecte precum preocupari bizare).

Terapia copilului cu autism este de lunga durata si difera in functie de:

– potentialul sau gradul de afectare al copilului

– varsta la care este diagnosticat si incepe programul terapeutic
– tulburari asociate
– intensitatea si calitatea terapiei
– implicarea familiei.

Comportamentele copilului sunt de fapt cele care anunta prezenta afectiunii, iar parintii sunt de obicei cei care observa manifestari neobisnuite. De multe ori, atunci cand mama se prezinta la medicul pediatru, psihiatru sau neurolog, iar copilul este pana in 3 ani, i se spune ca are un ritm de dezvoltare diferit, sa aiba rabdare pentru ca va recupera intarzierea.

In unele cazuri, bebelusul pare diferit chiar de la nastere, nu ii observa pe cei din jurul lor, se concentreaza pe un obiect pentru o perioada lunga de timp, este foarte tacut sau foarte plangagios s.a. Primele simptome de autism pot aparea insa la copii dupa o perioada in care au avut o dezvoltare normala intre varsta de1-3 ani.

Copiii care au inceput sa vorbeasca, treptat isi pierd achizitiile verbale, devin retrasi, sunt autoagresivi, nesociabili etc.

Principalele semne ale autismului:

– nu face diferentirea intre persoane, obiecte sau instructiuni pana la varsta de 12-18 luni;
– nu prezinta abilitati de imitatie motrica grosiera pana la varsta de 18 luni;
– nu arata cu degetul pana la varsta de 18 luni;
– nu combina 2 cuvinte pana la varsta de 2 ani;
– nu raspunde la nume; isi pierde limbajul sau abilitatile sociale;
– nu are contact vizual sau acesta este foarte redus;
– nu stie sa se joace cu jucariile;
– alinieaza jucarii sau alte obiecte;
– se ataseaza foarte mult de o jucarie sau de anumite obiect;
– are activitati repetitive/ stereotipe obsesive;
– nu zambeste;
– nu raspunde la stimuli auditivi sau este foarte deranjat de anumiti stimuli auditivi (isi pune mainile la urechi si blocheaza stimuli auditivi).

Familia, in special mama copilului, dupa aflarea diagnosticului traverseaza o perioada, care din punct de vedere psihologic este numita „travaliu de doliu”, si care se refera la socul emotional, si conduce la o acceptare. Numai ulterior acceptarii diagnosticului se poate incepe o terapie. Pentru aceasta, exista servicii speciale de psihoterapie si consiliere pentru familie, la care se poate apela.

Acceptarea diagnosticului trebuie facuta cat mai repede pentru inceperea terapiei cat mai devreme. Sansele de recuperare scad odata cu inaintarea in varsta a copilului.